Test drive x6

Plecat azi de la firma cu masina fitzelor pe 2008: super-mega x6-le.

Bilutze negre: 4 locuri. 90 mii euro ! Altele n-am observat

Bilute albe : peste tot- dotari, confort, tot interiorul. Mai era si hidramata ( pt. verze ca mine!)  Sistemul ala de ajutor pt parcare este bestial ( special pt  verze si asta ).

Superba masina. Si nici nu-s fan Bmw.

Vacuta noastra

Nu prea aduce ea noroc in general,insa  e o frumoasa si-o pufoasa. Mor dupa ea. Trebuia neaparat sa o fac vedetaaaa!

Motociclismul vs. Eu

Anul trecut am reusit sa-mi indeplinesc o mai veche dorinta, aceea de a avea permis cat. A. Efortul pe care l-am depus sa termin acea scoala poate ca nu l-am depus pentru obtinerea niciunui alt lucru din viata mea. Si asta datorita lipsei totale de timp si a unui job care nu numai ca nu-mi oferea niciun gram de flexibilitate, insa ma si obosea cumplit. Dar am reusit sa o fac. M-am simtit asa mandra de mine ca am reusit sa-l iau din prima, ca niciodata. Eram fericita. Imi dovedisem ca pot. Nu mai intorceam capul dupa o motocicleta pe strada si nu mai suspinam dupa ele cand le vedeam la semafor. Eram si eu un mic pilot, la randu-i.

Ulterior a venit dorinta achizitionarii unui motor. Si am facut-o si pe asta in ciuda insistentelor parintilor, dar si a unor prieteni apropiati de a renunta la idée. Motivul invocat de ei? Pericolul extrem de mare la care m-as supune.

I-am ignorat crezand ca examenul fusese etapa cea mai grea si ca de acolo era imposibil sa nu ma descurc, asa ca , de 8 martie mi-am facut cadou ceea ce-mi doream atat de mult: o honditza sport superba, neagra ( culoarea fiind un criteriu important pt mine), de 600 cmc. Eram pentru a doua oara fericita pentru ca in sfarsit era un lucru care imi apartinea in totalitate. Pe talon era numele meu. Si era luata de mine. OH,daa! Sentimentul acela de fericire a inceput sa dispara treptat cand am realizat ca nu ma pot bucura de ea, asa cum imi imaginam ca o voi face. Dupa prima zi in trafic si prima cazatura, m-am speriat cumplit. Eram speriata de greutatea ei. Si acum sunt in acelasi stadiu.  Am incetat sa mai merg cu ea pentru ca nu ma simt in stare si “zace” pe la prietenul meu care, din cand in cand, isi mai face timp si o mai spala. Macar sa ramana frumoasa, daca de folosit nu o foloseste nimeni. J Si pentru ca m-am impacat cu ideea ca niciodata nu o sa fiu o motociclista in adevaratul sens, sunt  hotarata sa o dau. Probabil ca de luna viitoare, micuta mea isi va gasi fotografia intr-un anunt pe un site de vanzari cu speranta ca cel care o va lua, va avea grija de ea si de el in primul rand. Eu o sa incerc sa reiau cursurile pt B si sa invat odata si pentru totdeauna cum sta treaba cu nenorocitele alea de parcari.

Pana atunci, ea e iubirea mea. Am 2 de fapt. De cealalta o sa scriu altadata:P

Autoanaliza

 

                  About me…

Ce urasc la mine: inconstanta,hipersensibilitatea, naivitatea, instabilitatea, imposibilitatea de a fi fidela (la modul sentimental, nu altfel). Am ajuns sa-mi doresc sa fiu singura doar pentru a nu-i rani pe ceilalti. Ma oftic cand dau peste persoane care nu stiu si/sau nu se pot rezuma la o simpla prietenie. Ma oftic si atunci cand respectivii nu accepta ideea respingerii si insista pana la modul nesimtit in care ma simt nevoita de a-i indeparta definitiv.Ma seaca faptu’ ca nu-s capabila uneori sa iubesc, alteori m-as topi de iubire si mereu pentru persoana total nepotrivita. Urasc sa alerg mereu dupa ceea ce n-am, sa fac obsesii pentru vreun zan sau altul si sa aspir mereu la altceva, iar cand obtin, sa-mi dau seama ca nu-mi trebuie, sa revin la ceea ce am avut inainte si sa-realizez ca e prea tarziu… Imi pare rau ca nu am stiut si nu am fost in stare sa-i apreciez pe unii, insa am facut-o cu cei ce nu meritau. Am ranit de multe ori, nevoit si am fost ranita la randul meu, pentru ca o meritam.
E ciudat ca am tendinta sa ma bazez pe unele pricipii si sa ajung sa le incalc… Acestea exista doar in mintea mea. Sunt principii sanatoase, pe care le-ar avea orice om normal, insa increderea prosteasca pe care am acordat-o celui de langa mine mi-a demonstrat de multe ori cat de tare te poti insela in privinta unui om. Sunt o fraiera in mod evident, pentru ca desi imi iau o bordura zilnic in freza nu ma potolesc.
Sufar de un orgoliu stupid,care de multe ori nu-si are locul… trec usor peste chestii capitale,pt care as fi indreptatita sa fiu suparata,etc..dar cele minore ma agaseaza… atac un om mai”slab”ca mine cu buna stiinta… exagerez si dramatizez in mod voit… ma contrazic in permanenta..etc,etc
Urasc si excesul de sensibilitate si paranoia care i-a obosit pe toti partenerii mei, indiferent cat de bine intentionati au fost…
Urasc la mine faptul ca mereu sunt prinsa in tipare… Imi plac cei mai nepotriviti oameni si i-am ales pe niste criterii de-a dreptul aberante…
Urasc faptul ca mereu pierd sansa sa fiu the one pt cineva… si mai devreme sau mai tarziu distrug frumoasele sentimente ale tuturor barbatilor pentru mine prin faptul ca sunt dificila, ii obosesc si le scot ochii pt chestii care se intampla doar in mintea mea, in nici un caz in realitate…
Nu sunt genul de om `sufletul petrecerii` alaturi de care toti sa se simta bine… Grupurile ma agaseaza, desi mereu imi doresc sa apartin unuia… Cand sunt intr-un grup, nu gasesc nimic interesant de spus, si raman intr-o tacere stranie care ii deranjeaza pe ceilalti… De aceea numai in 2 ma pot exprima si e ceva mai bine…

Nu-mi plac cluburile, rareori am energia necesara sa suport aglomeratia si nivelul decibelilor dintr-unul. In schimb ador locurile in care poti sta linistit la o cafea si sa ai posibilitatea sa te-ntelegi cu cel de alaturi.

Am simtit deseori ca nu-mi gasesc locul si rostul, ca nu stiu ce vreau sa fac in viata…Cand sufar si ma simt ranita, obisnuiesc sa-i ranesc la randul meu pe cei de langa mine, crezand ca asa o sa ma simt mai bine. Dar ma simt si mai rau. Uneori am senzatia ca nimic nu ma multumeste si ca n-o sa fiu fericita niciodata. Trec usor de la o stare la alta, de la ras la plans, de la suparare la bucurie, de la speranta la deznadejde. Tanjesc dupa atentie, tandrete si iubire, desi nu sunt in stare intotdeauna sa-mi exprim propriile sentimente si trairi.

Am dese momente in care ma simt atat de deprimata incat nu vreau sa vad pe nimeni. Nu-mi doresc altceva decat sa fiu singura undeva in varf de munte.
Ii evit pe toti, ii indepartez, iar la sfarsit ma intreb de ce sunt singura si sunt cu toti, dar cu niciunul la modul profund…Si totusi… mereu exista o coada de barbati care ma vor… De unde tot apar?